De mai bine de doi ani, Benjamin Mendy (28 ani) trăiește un coșmar, după ce a fost acuzat de zece capete de viol. Numai că, vineri, 14 iulie, campionului mondial cu Franța în 2018 i-au fost retrase toate acuzațiile înaintate de cele șapte femei, după ce a fost găsit nevinovat de viol, tentativă de viol și agresiune sexuală.
Potrivit Skysport, Benjamin Mendy a scăpăt de toate grijile. A rămas fără niciun capăt de acuzare și poate reveni la cariera de fotbalist profesionist, după ce a fost suspendat de Manchester City, iar ulterior a devenit liber de contract. Conform aceleiași surse, francezul nu și-a putut stăpâni emoțiile când a aflat verdictul juriului și a început să plângă incontrolabil.
„Benjamin Mendy ar dori să le mulţumească membrilor juriului pentru că s-au concentrat pe dovezile din acest proces, mai degrabă decât pe zvonurile şi insinuările care au urmărit acest caz încă de la început”, a declarat avocatul lui Mendy într-un comunicat oficial.
BREAKING: Footballer Benjamin Mendy has been found not guilty of rape and attempted rape.https://t.co/dpyeYqNacg 📺 Sky 501, Virgin 602, Freeview 233 and YouTube pic.twitter.com/hSwAdDISoH — Sky News (@SkyNews) July 14, 2023
BREAKING: Footballer Benjamin Mendy has been found not guilty of rape and attempted rape.https://t.co/dpyeYqNacg
📺 Sky 501, Virgin 602, Freeview 233 and YouTube pic.twitter.com/hSwAdDISoH
— Sky News (@SkyNews) July 14, 2023
Anul trecut, antrenorul catalan a fost solicitat, în calitate de martor, în procesul lui Benjamin Mendy. Pep Guardiola a avut numai cuvinte de laudă la adresa fostului său jucător și a menționat că are control asupra fotbaliștilor legitimați la Manchester City doar când îi are la antrenament, nu și în timpul lor liber.
„Din partea clubului și din partea mea, în calitate de antrenor, au fost așteptări mari în privința lui. Avem încredere în jucătorii noștri. Mendy este un jucător excepțional. Am fost impresionați de el.
Sunt convins că s-a chinuit din cauza accidentărilor. Este foarte dificil. Este un băiat foarte generos. Cred că s-a adaptat rapid la echipă și aș spune că era fericit atunci când reușea să îi ajute pe alții. Este dificil să găsești pe cineva în vestiar care să vorbească urât despre Mendy.
Îi controlez pe jucători atunci când suntem la antrenamente. În privat, nu știu ce fac ei. Nu îi urmăresc pe rețelele sociale, așa că nu știu ce fac în afara antrenamentelor și în afara meciurilor.
(n.r. cum a reacționat când Mendy a încălcat protocolul impus în timpul pandemiei) Mi-am dat seama de ce a făcut. Bineînțeles că nu am fost fericit. Am discutat despre asta și el a acceptat că a greșit”, a spus Guardiola la acea vreme, potrivit Manchester Evening News.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER